Exod 10

1  Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor

2  şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu Sunt Domnul.”

3  Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.

4  Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.

5  Ele vor acoperi faţa pământului încît nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre,

6  îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când Sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon.

7  Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?”

8  Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă” le-a zis el „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine Sunt cei ce vor merge?”

9  Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci vom ţine o sărbătoare în cinstea Domnului.”

10  Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi!

11  Nu, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon.

12  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.”

13  Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele.

14  Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.

15  Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.

16  Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.

17  Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!”

18  Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.

19  Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus care a luat lăcustele şi le-a aruncat în marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.

20  Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

21  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric încît să se poată pipăi.”

22  Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile.

23  Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină.

24  Faraon a chemat pe Moise şi a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.”

25  Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,

26  şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.”

27  Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece.

28  Faraon i-a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.”

29  „Da!” a răspuns Moise „nu mă voi mai arăta înaintea ta.”