«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

Deuteronom 23

1  Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.

2  Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.

3  Amonitul şi Moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie,

4  pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ din argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.

5  Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a voit să-l asculte pe Balaam; şi Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul, Dumnezeul tău.

6  Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bună starea lor, toată viaţa ta, pe vecie.

7  Să nu urăşti pe Edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe Egiptean, căci ai fost străin în ţara lui:

8  fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.

9  Când vei ieşi cu oastea împotriva vrăjmaşilor tăi, fereşte-te de orice lucru rău.

10  Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întâmplări din timpul nopţii, să iasă din tabără, şi să nu intre în tabără;

11  spre seară, să se scalde în apă, şi după asfinţitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără.

12  Să ai un loc afară din tabără, şi acolo să ieşi afară.

13  Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară.

14  Căci Domnul Dumnezeul tău, merge în milocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui, deci, să fie Sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat, şi să nu Se abată de la tine.

15  Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit.

16  Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va place: să nu-l asupreşti.

17  Să nu fie nici o curvă din fetele lui Israel, şi să nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel.

18  Să n-aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui cîine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul Sunt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

19  Să nu ceri nici o dobîndă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobîndă.

20  de la străin vei putea să iei dobîndă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpânire.

21  Dacă faci o juruinţă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteala, şi te vei face vinovat de un păcat.

22  Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat.

23  Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze, şi anume juruinţele pe care le vei face de bună voie Domnului, Dumnezeului tău, şi pe care le vei rosti cu gura ta.

24  Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura; dar în vas să nu iei.

25  Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secerea în holdele aproapelui tău, să n-o pui.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23