Deuteronom 14
1 Voi Sunteţi copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.
2 Căci tu eşti un popor Sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
3 Să nu mănânci nici un lucru urîcios.
4 Iată dobitoacele pe care să le mâncaţi: boul, oaia şi capra;
5 cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa.
6 Să mâncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă.
7 Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, care rumegă, dar n-au copita despicată: să le priviţi ca necurate.
8 Să nu mâncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte.
9 Iată dobitoacele din care veţi mânca, din toate cele ce Sunt în ape: să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi.
10 Dar să nu mâncaţi din nici unul din cele ce n-au înotătoare şi solzi: să le priviţi ca necurate.
11 Să mâncaţi orice pasăre curată.
12 Dar iată pe acelea pe care nu le puteţi mânca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
13 şorecarul, şoimul, gaia şi tot ce ţine de neamul său;
14 corbul şi toate soiurile lui;
15 struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui;
16 huhurezul, cocostîrcul şi lebăda;
17 pelicanul, corbul de mare şi heretele,
18 barza, bătlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi liliacul.
19 Să priviţi ca necurată orice târâtoare care sboară: să nu mâncaţi din ea.
20 Să mâncaţi orice pasăre curată.
21 Să nu mâncaţi din nici o mortăciune; s-o dai străinului care va fi în cetăţile tale, s-o mănânce sau s-o vinzi unui străin; căci tu eşti un popor Sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
22 Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an.
23 Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întâii-născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău.
24 Poate când te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi pună acolo Numele Lui.
25 Atunci, să-ţi prefaci zeciuala în argint, să strângi argintul acela în mână, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău.
26 Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va place, să le mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te bucuri tu şi familia ta.
27 Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine.
28 După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale.
29 Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.