Daniel 10
1 În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta, şi a priceput vedenia.
2 „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.
3 N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.
4 În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru).
5 Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brâu din aur din Ufaz.
6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
7 Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!
8 Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, coloarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.
9 Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.
10 Şi iată că o mână m-a atins, şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.
11 Apoi mi-a zis: „Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum Sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurând.
12 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
13 Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei.
14 Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
15 Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ, şi am tăcut.
16 Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor, s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază..., şi am pierdut orice putere!
17 Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit, şi nu mai am nici suflare!”
18 Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou, şi m-a întărit.
19 Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” Şi pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri, şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.”
20 El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
21 Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, în afară de voievodul vostru Mihail.