Amos 9
1 Am văzut pe Domnul stând pe altar. Şi a zis: „Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii, şi sfărîmă-i peste capetele lor ale tuturora. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că nici unul din ei nu va putea să scape fugind, şi nici unul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa.
2 De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorâ.
3 De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte.
4 De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci săbiei să-i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.
5 Domnul, Dumnezeul oştirilor, atinge pământul, şi se topeşte, şi toţi locuitorii lui jelesc. Se înalţă ca râul Nil, şi se pogoară ca râul Egiptului.
6 El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pământului. Domnul este Numele Lui!
7 „Nu Sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?”
8 „Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe faţa pământului; totuşi nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.”
9 „Căci iată, voi porunci, şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ!
10 Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: „Nu ne va ajunge nenorocirea, şi nu va veni peste noi.”
11 „În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară,
12 ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.
13 „Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.
14 Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.
15 Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!”