Fapte 27

1  După ce s-a Hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi cîţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

2  Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

3  A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.

4  După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

5  După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

6  Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.

7  Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

8  De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune” de care era aproape cetatea Lasea.

9  Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,

10  şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.

11  Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.

12  Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

13  Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

14  Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

15  Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

16  Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.

17  După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.

18  Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

19  şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

20  Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

21  Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

22  Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.

23  Un înger al Dumnezeului, al căruia Sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte,

24  şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”

25  De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

26  Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

27  În noaptea a patrusprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.

28  Au măsurat adâncimea apei, şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece stânjeni.

29  De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.

30  Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,

31  Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”

32  Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o să cadă jos.

33  Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi Sunt patrusprezece zile, de când staţi mereu de veghe, şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.

34  De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.”

35  După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt-o, şi a început să mănânce.

36  Toţi s-au îmbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au mâncat.

37  În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.

38  După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.

39  Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au Hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.

40  Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului, şi s-au îndreptat spre mal.

41  Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

42  Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.

43  Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintâi la pământ;

44  iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frînturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.