Fapte 11
1 Apostolii şi fraţii, care erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
2 Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,
3 şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mâncat cu ei.”
4 Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
5 „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine.
6 Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7 Şi am auzit un glas, care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.”
8 Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”
9 Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
10 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
11 Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, în care eram.
12 Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.
13 El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, şi zicându-i: „Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14 care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.”
15 Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început.
16 Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
17 Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18 După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat, deci, şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
19 Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.
20 Totuşi printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21 mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
22 Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23 Când a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă Hotărâtă alipiţi de Domnul.
24 Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul.
25 Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
26 şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaş dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
27 În vremea aceea, s-au pogorât nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.
28 Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29 Ucenicii au Hotărât să trimeată, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, care locuiau în Iudea,
30 ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor la presbiteri (Sau: bătrâni.) prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.