2 Timotei 1
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3 Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
4 Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi Sunt încredinţat că şi în tine.
6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mânilor mele.
7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
8 Să nu-ţi fie ruşine, deci, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după Hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
11 Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi Sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14 Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat, păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
15 Ştii că cei ce Sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
16 Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângîiat, şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu.
17 Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.
18 Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.