«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

2 Samuel 20

1  Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, Beniamitul. El a sunat din trâmbiţă şi a zis: „Noi n-avem nici o parte cu David, nici o moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!”

2  Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David, şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor, şi l-au însoţit de la Iordan până la Ierusalim.

3  David a intrat iarăşi în casa lui la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei, şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.

4  Împăratul i-a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda; şi tu să fii de faţă aici.”

5  Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o Hotărâse împăratul.

6  David a zis atunci lui Abişai: „Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpânului tău, şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite, şi să se ascundă dinaintea noastră.”

7  Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de Cheretiţi şi de Peletiţi, şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

8  Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi sta în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat.

9  Ioab i-a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.

10  Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece, şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.

11  Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa, şi zicea: „Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!”

12  Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzând că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum, pe un câmp, şi a aruncat o haină pe el, când a văzut că toţi cei ce ajungeau lângă el se opreau.

13  După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

14  Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat.

15  Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca, şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.

16  Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, căci vreau să-ţi vorbesc!”

17  El s-a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu Sunt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El i-a răspuns: „Ascult.”

18  Şi ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Şi totul se isprăvea astfel.

19  Eu Sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului?”

20  Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărîm!

21  Nu este aşa! Dar un om din muntele Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.” Femeia i-a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.”

22  Şi femeia s-a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiţă; s-au împrăştiat de lângă cetate, şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.

23  Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea Cheretiţilor şi a Peletiţilor;

24  Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);

25  Şeia era logofăt: Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;

26  şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23