2 Corinteni 7

1  Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

2  Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.

3  Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că Sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.

4  Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.

5  Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.

6  Dar Dumnezeu, care mângîie pe cei smeriţi, ne-a mângîiat prin venirea lui Tit.

7  Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângîierea cu care a fost mângîiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre rîvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.

8  Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar dacă mi-ar fi părut rău-căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcarcă pentru puţină vreme) -

9  totuş, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nici o pagubă din partea noastră.

10  În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.

11  Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că Sunteţi curaţi în privinţa aceasta.

12  Aşa că, dacă v-am scris nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.

13  De aceea am fost mângîiaţi. Dar, pe lângă mângîierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi.

14  Şi dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit, s-a adeverit.

15  El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur.

16  Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.