«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

2 Cronici 23

1  În al şaptelea an, Iehoiada s-a îmbărbătat, şi a făcut legământ cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri.

2  Au străbătut toată ţara lui Iuda, şi au strâns pe Leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim.

3  Toată adunarea a făcut legământ cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le-a zis: „Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David.

4  Iată ce veţi face. A treia parte din voi, care intră de slujbă în ziua Sabatului, preoţi şi Leviţi, să facă paza pragurilor;

5  altă treime să stea în casa împăratului, şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului.

6  Nimeni să nu intre în Casa Domnului, în afară de preoţii şi Leviţii de slujbă: ei să intre, căci Sunt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului.

7  Leviţii să înconjoare pe împărat de toate părţile, fiecare cu armele în mână, şi oricine va intra în casă să fie omorât. Voi să fiţi pe lângă împărat, când va intra şi când va ieşi.”

8  Leviţii şi tot Iuda au împlinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe nici una din cete.

9  Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, care veneau de la împăratul David, şi care se aflau în Casa lui Dumnezeu.

10  A aşezat tot poporul, fiecare cu arma în mână, de la partea dreaptă până la partea stângă a casei, lângă altar şi lângă casă de jur împrejurul împăratului.

11  Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească şi mărturia, şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns, şi au zis: „Trăiască împăratul.”

12  Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe împărat, şi a venit la popor în Casa Domnului.

13  S-a uitat. Şi iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trâmbiţele erau lângă împărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trâmbiţe, iar cântăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cântările de laudă. Atalia şi-a sfîşiat hainele şi a zis: „Vânzare! Vânzare!”

14  Atunci preotul Iehoiada, scoţînd pe sutaşi, care erau în fruntea oştirii, le-a zis: „Scoateţi-o afară din şiruri, şi oricine o va urma, să fie ucis.” Căci preotul zisese: „N-o omorâţi în Casa Domnului.”

15  I-au făcut loc, şi s-a dus la casa împăratului pe intrarea porţii cailor: şi au omorât-o acolo.

16  Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat, un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului.

17  Tot poporul a intrat în casa lui Baal, şi au dărîmat-o; i-au sfărîmat altarele şi chipurile, şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.

18  Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mâinile preoţilor, Leviţilor, pe care-i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cântărilor, după rânduiala lui David.

19  A pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva.

20  A luat pe sutaşi, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor, şi pe tot poporul ţării, şi a pogorât pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus, şi au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăţiei.

21  Tot poporul ţării se bucura, şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23