«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »

1 Samuel 31

1  Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea Filistenilor, şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.

2  Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.

3  Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.

4  Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea.

5  Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

6  Astfel au pierit în acelaşi timp şi în aceeaşi zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce-i purta armele, şi toţi oamenii lui.

7  Cei din Israel, care erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau şi să Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat-o şi ei la fugă. Şi Filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.

8  A doua zi, Filistenii au venit să desbrace pe cei morţi, şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.

9  Au tăiat capul lui Saul, şi i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată ţara Filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.

10  Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor, şi i-au atîrnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.

11  Când au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut Filistenii lui Saul,

12  toţi vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;

13  le-au luat oasele, şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.

«  Capitol Anterioară   |   Selectați un capitol   |   Următorul Capitol  »
“Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” — 1 Corinteni 16:23