1 Samuel 15
1 Samuel i-a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă, deci, ce zice Domnul.
2 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt.
3 Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.”
4 Saul a adunat poporul, şi l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeştri, şi zece mii de oameni din Iuda.
5 Saul a mers până la cetatea lui Amalec, şi a pus nişte oameni la pândă în vale.
6 Şi a zis Cheniţilor: „Duceţi-vă, plecaţi şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el; căci... voi v-aţi purtat cu bunăvoinţă faţă de copiii lui Israel, când s-au suit din Egipt”. Şi Cheniţii au plecat din mijlocul lui Amalec.
7 Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Şur..., care este în faţa Egiptului.
8 A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvârşire tot poporul, trecându-l prin ascuţişul săbiei.
9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag, şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi, şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desvârşire şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
10 Domnul a vorbit lui Samuel, şi i-a zis:
11 „...mi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte... cuvintele Mele”. Samuel s-a mâhnit......, şi toată noaptea a strigat către Domnul.
12 S-a sculat dis-de-dimineaţă, ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel, şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors, şi, trecând mai departe, s-a pogorât la Ghilgal”.
13 Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului”.
14 Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”
15 Saul a răspuns: „Le-au adus de la Amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate, le-am nimicit cu desăvârşire”.
16 Samuel i-a zis lui Saul: „Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astănoapte”. Şi Saul i-a zis: „Vorbeşte”.
17 Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?
18 Domnul te trimisese, zicând: „Du-te, şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe Amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici”.
19 Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”
20 Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului, şi m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe Amaleciţi;
21 dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pîrgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal”.
22 Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.
23 Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat”.
24 Atunci Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul.
25 Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”
26 Samuel i-a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”.
27 Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt.
28 Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decât tine.
29 Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.”
30 Saul a zis iarăşi: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”
31 Samuel s-a întors şi a mers după Saul, şi Saul s-a închinat înaintea Domnului.
32 Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: „Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!”
33 Samuel a zis: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.
34 Samuel a plecat la Rama, şi Saul s-a suit acasă la Ghibea lui Saul.
35 Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul... Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.